incoronâ
in|co|ro|nâ
[CO]
-
v.tr.
meti la corone, soredut pe prime volte, cuntune cerimonie, a cui che al cjape un podê monarchic:
par sghindâ lis barafusis che simpri si inmaneavin cuant che cualchidun al veve di sotentrâi a un re, Indrì II al pensà di incoronâ il fi Indrì il Zovin tant che Indrì III (Gianluca Franco, Re Ricart in Friûl)
Sin. coronâ1
-
v.tr.
(fig.)
dâ un premi, un ricognossiment o jessi caraterizât dal fat che cdn. al oten un premi, un ricognossiment:
tal 2012 il festival al veve incoronade Claudia Grimaz (Natascia Gargano, Il Festival de cjançon furlane al va a Nicole Lizzi)
-
v.tr.
bilisiâ cuntune corone di rosis, di fueis, cuntune zoie, cuntune ghirlande:
volìn incoronâ il bocâl di flôrs, / e fâ un viva di gust a la fortune / dal "Amôr vieri" e dai siei brâfs atôrs! (Ercole Carletti, Invît dopo la prime recite dal "Amôr vieri")
Sin. inzoiâ
, inghirlandâ
-
v.tr.
(fig.)
stâ tor ator tant che une corone:
o jerin lâts a câs sù e jù pes stradis che a incoronin il paîs (Alan Brusini, Gian Paolo Linda, I forescj)