incolmenâ in|col|me|nâ [CO]
-
v.tr.
jemplâ dal dut, jemplâ fin insom:
in vot di lôr, dantsi di volte che al jere cjalt, a incolmenarin [di glerie] il casselot [dal camion] (Dino Virgili, La strade come un destin);
lis busis da la animate a son plui duris di incolmenâ (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
Sin. jemplâ , implenâ , colmenâ , colmâ , incolmâ