imbrincâsi  im|brin|câ|si  [CO]

  1. v.pron.intr., v.pron.tr. cjapâsi fuartil salût de Leni al fo plui tai voi lustris, che te strente de man. Lui si imbrincà a jê (Maria Forte, La tiere di Lansing); che la prore e torne a dâ cuintri il cîl, tu scugnis imbrincâti là che tu puedis par no vignî sbatût cuintri dal "plafond” (sufit) (Vico Bressan, Cîl e aghe)
    Sin. brancâsi , brincâsi , imbrancâsi
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl