ghitiade /-à-/ ghi|ti|a|de [CO]
-
s.f.
azion e risultât dal ghitiâ, dal tocjâ in maniere lizere, ancje ripetude, dant fastidi o fasint ridi:
a balin cemût che a puedin e che a san, tra pescjons, picigots e ghitiadis di scuindon (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Sin. cuziament , cuziade , ghitiament
Cfr. cuzi , ghiti , cuziâ , ghitiâ