ghitare  /-à-/  ghi|ta|re  [AF]

  1. s.f. strument musicâl a cuarde che si sune cui dêts o cul pletrisuntun pruc di breis il cjantestoriis cu la ghitare in man al cjantave (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); une orchestre cun ghitaris e batarie (Meni Ucel, Il Strolic furlan pal 1968)
    Var. chitare
  2. s.f. [TS] artes., gastr. imprest dal casâr formât di un mani avonde lunc cun insom un telâr cun tirâts plui fîi, doprât par taiâ la caglade in grans de misure justetalç, ghitare, pigne, stamp, sele, glove, […] nons leâts ae Cjargne di un timp, indulà che lis ativitâts principâls a jerin leadis ae agriculture e ai animâi (Marta Vezzi, Lauc. Mostre permanente de civiltât contadine e… un comun di discuvierzi)
    Cfr. glove