ghitare  /-à-/  ghi|ta|re  [AF]

  1. s.f. strument musicâl a cuarde che si sune cui dêts o cul pletri:  suntun pruc di breis il cjantestoriis cu la ghitare in man al cjantave (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); une orchestre cun ghitaris e batarie (Meni Ucel, Il Strolic furlan pal 1968)
    Var. chitare
  2. s.f. [TS] artes., gastr. imprest dal casâr formât di un mani avonde lunc cun insom un telâr cun tirâts plui fîi, doprât par taiâ la caglade in grans de misure juste:  talç, ghitare, pigne, stamp, sele, glove, […] nons leâts ae Cjargne di un timp, indulà che lis ativitâts principâls a jerin leadis ae agriculture e ai animâi (Marta Vezzi, Lauc. Mostre permanente de civiltât contadine e… un comun di discuvierzi)
    Cfr. glove
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl