fren  /-è-/  fren  [CO, TS]

  1. s.m. mec. dispositîf che al covente par fâ calâ la velocitât o par fâ fermâ alc in moviment[la biciclete] no veve i frens ni a bachete e nancje a cuarde, ma ben sì a cuintripedâl, che a funzionavin a bot e sclop (Nin dai Nadâi, Checo biciclete)
    1. comant di chel dispositîfe cirì il fren, i sbrissà sul pedâl la suele de scarpe (Jolanda Mazzon, Fûr di timp)
  2. s.m. furniment che si met in bocje al cjaval e che al covente par stratignîlu o par direziluven menât fûr il biel cjaval, che ornâts / à di porpora e di aur ju furniments / e il fren gjemât cun impaziença al strenç (Zuan Josef Busiç, La Eneide di Virgjili)
    Sin. smuars
  3. s.m. (fig.) cualsisei element, materiâl o imateriâl, che al limite o al gjave dinamicitât, energjie, empit e v.i.si fai in flanc un risolût atac cu la baioneta in cana, e in tâl maniera i si fâs fren [al nemì], si impidìs il so proponiment (Antoni Brumat, Compendi di ducj i contegnos pal soldât comun tant in guarnigjon, come in cjamp devant il nemì, cul zurament e i articui di vuera)