forestîr  fo|res|tîr  [CO]

  1. adi., s.m. che, cui che al è di fûr, di un altri paîsfin îr l'altri o jeri un "muerto de hambre", un "gringo de mierda!" Un forestîr sopuartât a pene a pene (Alan Brusini, Alpin jo mame!); te ostarie al lave di râr, ancje parcè, par chei dal paîs, al jere un forestîr (Gianni Gregoricchio, Îr e doman)
    Sin. forest