fondadôr  fon|da|dôr  [AF]

  1. adi., s.m. che, cui che al fâs nassi une imprese, une istituzion, une citât o un stât, che al invie alclassaitmi dî doi, trê pinsîrs par comemorâ cheste fieste che ogni an o fasìn in onôr dai nestris sants fondadôrs, Ermacore e Fortunât (Francesc Placerean, La Glesie e à di lassâ i popui come che a son e fâur di levan seont la lôr paste); une fuarte influence e sarà chê di Tellini te formazion dal pinsîr autonomist di Felix Marchi, il fondadôr dal gjornâl "Patrie dal Friûl" daspò de seconde vuere mondiâl (Donato Toffoli, Il lunari mai jessût - Tellini te prime vuere mondiâl); i paîs di origjin dai fondadôrs furlans [di Colonia Caroya] a jerin pal plui de zone di Glemone e de Contee di Gurize (Sandri Carrozzo, Un paîs furlan in Argjentine: Colonia Caroya)
    Sin. creadôr , iniziadôr , istitutôr , instauradôr