foibe
/fò-/
foi|be
[CO, TS]
-
s.f.
gjeol.
grant ingjâf naturâl verticâl sgjavât da la aghe tal cret calcari:
dilunc par livinâi spiardûts, / par cretis e par cuestis spavidis, / par boscs e gravis e palûts, / par foibis e forans e landris, / tal tarlupâ dal cîl aviart / o viôt o viôt su lis maseriis / chês animis in pont di muart (Ercole Carletti, Une sere);
lêtnus fûr dai pîts, carognis, / e scundêtsit fin in font. / Lêt ta foibis, vuestris tanis, / no sês degns di stâ in chist mont! (Dolfo Carrara, Malagnâts di rineâts!)
Var. floibe
Cfr. buse
, busate
, foran
, dolaç
, inglotidor
-
ingjâf anje no verticâl
-
s.f.
(loc.)
ingjâf naturâl ben larc che si sprogonde jenfri parêts di cret e che al à fonts plan
-
s.f.
[BF]
fossâl sgjavât ator di un cjistiel o di une altre opare fortificade
Sin. fuesse
, fossâl