fogule  /fó-/  fo|gu|le  [CO]

  1. s.f. toc di len, baston che si pie par fâ lûs, cu la ponte che in câs e pues jessi fassade e imbombade di materiâl che al brusela vevin viodude a inviâsi de bande da la aghe, e dute la int a cirîle vie pe gnot. La clamavin in ducj sul troi dal bosc, dilunc dal flum cu lis fogulis impiadis (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); su lis clevis, inmò lusoruts impiâts. Fogulis pierdudis tune gnot simpri manco salde (Maria Forte, La tiere di Lansing)
    Sin. fale2 , torce