eminence
/-èn-/
e|mi|nen|ce
[BF]
-
s.f.
cualitât di ce che al è grant, impuartant, ancje cun superioritât in confront cun altris
Sin. impuartance
, ecelence
-
s.f.
[FÛ, TS]
scol.
note di merit pal profit plui alt tes scuelis di une volte:
ogni an e in ogni materie al à vût eminence (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano)
-
s.f.
ancje cun iniz. maiusc., titul di rispiet e onôr pai gardenâi:
"O sai Eminence, ma la mê glesie, il tor e la canoniche a vevin tante bisugne di jessi sestâts e dopo mai che o spieti un jutori de Curie…" (Sergio Visentin, Sacraments)