eminence /-èn-/ e|mi|nen|ce [BF]
-
s.f.
cualitât di ce che al è grant, impuartant, ancje cun superioritât in confront cun altris
Sin. impuartance , ecelence - s.f. ancje cun iniz. maiusc., titul di rispiet e onôr pai gardenâi: "O sai Eminence, ma la mê glesie, il tor e la canoniche a vevin tante bisugne di jessi sestâts e dopo mai che o spieti un jutori de Curie…" (Sergio Visentin, Sacraments)