durel /-èl/ du|rel [BF, TS]
-
s.m.
anat., becj.
part dal stomi dai uciei che e fruçone ce che a mangjin, caraterizade di une fuarte struture muscolâr, in particolâr chê part dal stomi di gjalinis e poleçs, che e je buine di mangjâ:
tu metarâs a cuei cu la cjarn chei doi durei di dindie (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano)
Sin. durion2 , duron