disrodolâ  di|sro|do|lâ  [CO]

  1. v.tr. vierzi, slargjâ, slungjâ, disvoluçâ alc che al è fat sùal viôt parsore une taule el rodul dal steme e al disrodole (Arturo Feruglio, I purcjinei); una rovueda di len a taps je fissada tel insubli, a pâr de gjamba del telâr, cuntuna steca pontada ae cuarda. Par disrodolâlu [l'insubli], tirava la cuarda (Maria Paoluzzi, Telârs a Orsaria)
    Sin. srodolâ , disvoluçâ
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl