dispueâ  dis|pue|â  [CO]

  1. v.tr. gjavâ di intor i vistîtslui le busse, le tire sù, le dispuee e le met a durmî (Francesca Gregoricchio, Vinars)
    Sin. spueâ , disvistî , discrotâ , acrotâ
    Var. dispoiâ
  2. v.tr. gjavâ alc che al è intor, parsore, che al cuvierçl'Invier al veve dispueât il bosc e i roncs (Maria Forte, Cjase di Dalban)
    Sin. spueâ , disvistî , discrotâ
  3. v.tr. gjavâ une facoltât, une cualitât, une risorse e v.i.in pôc timp la cjase e fo dispueade di dut ce che al jere pussibil puartâ vie (Roberto Ongaro, Il muc)
    Sin. spueâ