disgubulâ  dis|gu|bu|lâ  [BF, ]

  1. v.tr. sfuarçâ injù, pleâ fin a fâ colâ, a rompi e v.i.là Netun si sfadie a fâle in mede [la onde] / Eolo par fâi dispiet la disgubule, / la bissabove ca te la messede (Toni Broili, Lunari furlan cun diviars trucs par l'an 1847)
    Cfr. sdrumâ
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl