disgubulâ dis|gu|bu|lâ [BF, FÛ]
-
v.tr.
sfuarçâ injù, pleâ fin a fâ colâ, a rompi e v.i.:
là Netun si sfadie a fâle in mede [la onde] / Eolo par fâi dispiet la disgubule, / la bissabove ca te la messede (Toni Broili, Lunari furlan cun diviars trucs par l'an 1847)
Cfr. sdrumâ