discusît  dis|cu|sît  [CO]

  1. p.pass., adi. [CO] viôt discusî , viôt discusîsi
  2. adi. che nol è plui cusît, che nol è plui dât dongje cul fîlcussì e je vignude a scuvierzi jù par da pît [de cotule] un toc di pedane discuside, che someave propri une sachetute (Giovanni Gortani, Il meracul di Sant Antoni); al ere un tacuin di piel nere […], al ere scussât e discusît (Pieri Menis, Me fi)
  3. adi. (fig.) che nol à unitât, armonie, coerence, fîl logjicancja al soncjava al descors che al finiva redrous, stuart, discusît (Renato Appi, Un cont sbalgjât); a pensin, lôr, di valê alc di pi sbardacjant un pastròs discusît di lengàs, che al è po na fufigna di dialets mâl vulussâts ducj insiemis (Ros di Vilès, Si brusaran li alis)
Polirematichis e espressions idiomatichis
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl