discusît
dis|cu|sît
[CO]
-
p.pass., adi.
[CO]
viôt discusî
, viôt discusîsi
-
adi.
che nol è plui cusît, che nol è plui dât dongje cul fîl:
cussì e je vignude a scuvierzi jù par da pît [de cotule] un toc di pedane discuside, che someave propri une sachetute (Giovanni Gortani, Il meracul di Sant Antoni);
al ere un tacuin di piel nere […], al ere scussât e discusît (Pieri Menis, Me fi)
-
adi.
(fig.)
che nol à unitât, armonie, coerence, fîl logjic:
ancja al soncjava al descors che al finiva redrous, stuart, discusît (Renato Appi, Un cont sbalgjât);
a pensin, lôr, di valê alc di pi sbardacjant un pastròs discusît di lengàs, che al è po na fufigna di dialets mâl vulussâts ducj insiemis (Ros di Vilès, Si brusaran li alis)
Polirematichis e espressions idiomatichis