discul  /dìs-/  dis|cul  [CO]

  1. s.m., adi. frut o fantat che si compuarte mâl, cence rispiet des regulis e des personis, soredut a scuele«Se o ti met in cjastì, o ai reson, par vie che no tu stâs fer un moment, tu disturbis chei altris, tu ur fasis bocjatis, tu ur sclicis ingjustri […]. Tu sês un discul e baste» (Meni Ucel, Gusto); al è simpri cun compagns discui (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano)
    Cfr. birbant , berechin
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl