discjanâ  dis|cja|nâ  [CO]

  1. v.tr. vierzi alc che al è sierât cuntun cjan, cuntun element metalic che al jentre intune asuleil pari al discjanà e al dismolà lis lenghetis [de valîs], al zirà la clavute, po al mostrà i regâi (Maria Forte, La tiere di Lansing)
    Cfr. vierzi , disasolâ , disbotonâ