cunete /-nè-/ cu|ne|te [CO]
-
s.f.
agâr par fâ cori vie la aghe, soredut in bande di une strade o a traviers di une strade:
la aghe che si disgotave dai cops te cunete e rompeve chel zito (Meni Ucel, La ombrene);
seâ la jarbe pai cunins te cunete de strade gnove (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
Sin. fossâl
Cfr. gatul