cumbinât  cum|bi|nât  [AF]

  1. p.pass., adi. viôt cumbinâ , viôt cumbinâsi
    Var. combinât , cuminât
  2. adi. che al è insiemi cun alc altris, spec. in maniere armoniche o in maniere di produsi un ciert risultâtil fosfar intune di cheste forme, probabilmentri cumbinât cul arsenic, al vignive doprât par produsi une flamade di lûs (Lorenzo Marcolini, La invenzion dal vueit inte lampadine di Turo Malignani. Storie, gnovis ipotesis e atualitât)
    1. che al compuarte o al risulte di plui fatôrs che si zontinstudiâ l'efiet cumbinât di fibris e tele o rêt (Alessandro Bachiorrini, Maltis armadis pes struturis dal tierç mileni)
  3. adi. che al è vistût intune cierte maniere o che al à un ciert aspiet o che al è in ciertis cundizionsemicraniis tremendis i sclopavin di colp e jê e scugnive fassâsi il cjâf cun turbants improvisâts. E zirave par cjase cumbinade in chel mût (Carlo Sgorlon, Ombris tal infinît); a jerin lôr, cjocs in bale, cul cjapiel su lis trentetrê, il fusîl cu la cane par jù e il zaino flap e mâl cumbinât (Pieri Menis, Cemût che o soi restât caporâl)
  4. adi. che al è aromai ben inviât o za rivât a un bon risultâtune crôs fate cul stombli de scorie tal pulvin de strade denant de vacje e l'afâr al jere cumbinât (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
  5. adi. che al è il risultât di alc che al è stât acuardât primeal jere stât un matrimoni cumbinât (O. Zete, La promesse)
    1. di alc di trucât, che il risultât al jere za decidût primeune partide cumbinade