cuarte
cuar|te
[CO]
-
adi.num., pron.num.
viôt cuart
-
s.f.
misure che e va de ponte dal poleâr ae ponte dal indiç de man ben vierte, che e corispuint a une cuarte part de misure dal braç:
une pagnoche lungje une cuarte (Carlo Sgorlon, Prime di sere);
di nêf a 'nd jere pôc plui di une cuarte (Maria Forte, L'avôt)
-
misure di capacitât che e je un cuart dal stâr
-
s.f.
cuart an di scuele:
lui al jere di cuarte, la classe juste in bande (Raffaele Serafini, Contis sot spirt);
il frutin al frecuente la cuarte elementâr (Barbara Cinausero, Bicicletis e cicliscj tra patentins e regulis gnovis)
-
s.f.
marcje di veicul che e permet di lâ a velocitât alte:
alore chei des motos, dentri la cuarte, i derin daûr un biel toc (Dino Virgili, La strade come un destin)
Polirematichis e espressions idiomatichis