cu2
cu
[FO]
-
coniun.
coniunzion cul stes valôr di "che", ma in gjenar dome in secuence cun averbis o altris particulis, duncje in gjenar nol introdûs, almancul te lenghe contemporanie, subietivis, obietivis, otativis e v.i.; in gjenar al fâs mancjâ il pronon subiet aton:
"Siore Luzie vadie mai vie in parintât?" "Scuasi mai, e cuant cu va si tire daûr Anzuline" (Pieri Somede dai Marcs, Ursule);
come cu disevi, Florean al comande nome mieze Basse, ven a stâi un afâr su doi (Stiefin Morat, Donald dal Tiliment);
sarìn bessôi tant cu prin in chest paîs che al mûr di muart lenta, como la sô int (Giorgio Ferigo, Sabida di sera)
Sin. che1