crivel  /-èl/  cri|vel  [CO, TS]

  1. s.m. tecn. imprest formât di une lamine o membrane sbusade che e lasse passâ dome materiâl in tocs di diametri plui piçul des busisfarina di modon ben pestada e tamesada cun un crivel assai stret (Antoni Brumat, Compendi di ducj i contegnos pal soldât comun tant in guarnigjon, come in cjamp devant il nemì, cul zurament e i articui di vuera)
    Sin. draç
    Cfr. tamês
    1. (fig.) ce o cui che al fâs la funzion di selezionâ, di lassâ passâ alc e di fermâ alc altri, ancje imateriâllui al jere un esecutôr. Ma plui di dut al jere il crivel che al stratignive chês [ideis] buinis e che si podevin fâ, e al butave vie chês cence mani, cun decision e cence pintiments (Carlo Sgorlon, Il dolfin)
      Sin. tamês , draç
  2. s.m. (fig.) robe, o fintremai persone, dute sbusadein chel moment une ploie di cartucjis e foropà il scritori di ridusilu a un crivel (Domeni Zannier, La crete che no vai)
    Sin. tamês , draç