cramâr
cra|mâr
[CO, TS]
-
s.m.
stor.
marcjadant ambulant stagjonâl che fin ae prime vuere mondiâl al leve a comprâ e a vendi soredut tes Gjermaniis, cjamant te crame marcjanziis tant che fîi, tiessûts, droghis e v.i.:
une atre biele liende sul visc e je chê che i nestris cramârs nus àn ripuartade, par vêle sintude a riferî venti sù pes Gjermaniis (Renzo Balzan, La liende dal visc);
finide la cucagne dai cramârs, che encje lôr par secui ai vevin zirade mieze Europe, cu la crassine sù pa schene (Elio Craighero, Timps e ricuarts)
Var. cramar
-
marcjadant ambulant in gjenerâl:
la sagre le fasin chei cuatri cramârs che a rivin chenti cu lis lôr barachis cjamadis di strafusarie di scart (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)