complasence
/-èn-/
com|pla|sen|ce
[CO]
-
s.f.
sensazion di cui che si complâs, che al gjolt in maniere cussiente di alc che al calcole positîf:
al gjave une cjarte di sachete, cun dute complasence al lei un moment, poi al dîs: "Nol po lâ miei…" (Giuseppe Onesti, Feagne e Podreche)
Sin. plasê
, complasiment
, gust
Var. complasince
-
s.f.
atitudin di cui che si compuarte in maniere di fâi plasê a chei altris:
le scoltavi par complasence, ma lis sôs peraulis si sfantavin dentri di me come fum vie pal cîl (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)