complasence  /-èn-/  com|pla|sen|ce  [CO]

  1. s.f. sensazion di cui che si complâs, che al gjolt in maniere cussiente di alc che al calcole positîf:  al gjave une cjarte di sachete, cun dute complasence al lei un moment, poi al dîs: "Nol po lâ miei…" (Giuseppe Onesti, Feagne e Podreche)
    Sin. plasê , complasiment , gust
    Var. complasince
  2. s.f. atitudin di cui che si compuarte in maniere di fâi plasê a chei altris:  le scoltavi par complasence, ma lis sôs peraulis si sfantavin dentri di me come fum vie pal cîl (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl