cocoleç  /-èç/  co|co|leç  [CO]

  1. s.m. at di afiet, tant che cjarece, bussade, abraçade e v.i.no jere dute colpe dai figots de Ulive se i fruts a jerin tant disvoiâts par masse cocoleçs (Maria Forte, La tiere di Lansing); fale mudâ di ciere / cun cuatri cocoleçs / e lasse stâ i dispiets (Francescje Nimis Loi, Zelosie)
    Sin. figoteç , figot