cjamin2  /-ìn/  cja|min  [AF]

  1. s.m. viaç, percors, soredut fat a pîta ripiarin il cjamin par chel troi che ju veve menâts sù (Roberto Ongaro, Cretevierte); la braùra del espert remigant varès vût ce fâ a puartâsi fûr di chel infiar di ondis e di vint, se apunt il vint nol ves secondât il cjamin de la barcja (Federigo Comelli, Il me paîs)
    Sin. strade
    1. (fig.) evoluzion, disvilup tal timp o schirie o complès di robis di fâ par rivâ a un ciert risultâtla tiere che e custodìs i sîts di culà che al è scomençât il cjamin dal Logos al è daûr a davuelzi il so percors inte storie tant che un sogjet che si è dât une identitât nazionâl (Adrian Cescje, Viaç aes origjins dal Logos)
Polirematichis e espressions idiomatichis