casson  /-òn/  ca|sson  [AF]

  1. s.m. mobil grant e avonde bas, par meti vie la robe o par puartâleil prin aventari al cjatà la strade juste, sul cjar inflochetât e cu la benedizion dal ulîf impirât tune fressure dal casson (Maria Forte, La fie çuete); a erin rivâts i Mucs. A vevin fat four dut, i salârs plens di frutam, li cantini, duta la roba dai armârs e dai cassons, e a vevin lassât dome porcaria (Novella Cantarutti, Cjoso); i tignive une vore a insiorâ la sô cjase di robis vieris, antighis, come armârs, panariis, gratulis, vintulis, cassons, plats di crep piturâts o di peltri, bussui, e vie discorint (Meni Ucel, Culturis)
    Sin. arcje , casse
    1. cuantitât di robe tignude in chel mobilpuar Mateo e puar Mondo a àn lassâts cassons di mudis (Pieri Menis, Chei di Muraie)
  2. s.m. spazi daûr intun veicul, par puartâ robeil rest, vecjos eletrodomestics, sacs di vistidats, une television a segnâl analogjic e altris catans a jerin tal casson dal pick-up (Checo Tam, TRAGEDIA SUL TORRE:PENSIONATO SCHIACCIATO DAL SUO PICK-UP); la pale colossâl di chês machinis in pôcs colps e sgjavave fûr tante di chê tiere di jemplâ il casson di un camion (Carlo Sgorlon, Ombris tal infinît)