carulît
ca|ru|lît
[CO]
-
p.pass., adi.
viôt carulî
-
adi.
dal len o di alc fat di len, plen di busis di carûl:
chê pocje di mobilie carulide che ur jere restade (Pieri Somede dai Marcs, Une butule verde);
trâfs scuasit ducj carulîts o fraits (Lucio Perès, Il mâl dal mûr)
Sin. carulât
-
adi.
[BF]
di un dint, sbusât de azion di bateris
Sin. carulât
-
adi.
[BF]
(fig.)
plen di busis, di ponts di debilece, di difiets, di magagnis, di fastidis:
sunât cjampanis! / Delunc al borc, / da chel dì, / la mê pâs carulida (Renato Appi, Doman de domans)
Sin. carulât