caragolâ  ca|ra|go|lâ  [BF, TS]

  1. v.intr. ecuit., milit. fâ zirâ il cjaval plui voltis intune unitât di cavalarie, in mût di trai cun armis di fûc di un pont dal zîr e di permeti al cavalîr di tornâ a cjariâ la arme tal rest dal zîril so divertiment jere di stâ / sul esercizi de cavalarice. / Voleve ancje di gnot caragolâ (Ermes di Colorêt, II, 94)
    Cfr. carabetâ