caragolâ ca|ra|go|lâ [BF, TS]
-
v.intr.
ecuit., milit.
fâ zirâ il cjaval plui voltis intune unitât di cavalarie, in mût di trai cun armis di fûc di un pont dal zîr e di permeti al cavalîr di tornâ a cjariâ la arme tal rest dal zîr:
il so divertiment jere di stâ / sul esercizi de cavalarice. / Voleve ancje di gnot caragolâ (Ermes di Colorêt, II, 94)
Cfr. carabetâ