cabine  /-ì-/  ca|bi|ne  [CO]

  1. s.f. in natants e velivui e in cualchi câs veicui, ambient sierât destinât ai pilotis o al ecuipaç o ai passazîrsa cjâf e in code i vagons a vevin une cabine cuntun volant (Arturo Sperandio, Un zûc pericolôs)
    Var. gabine
    1. part di un mieç di traspuart destinade aes personis
  2. s.f. piçul ambient, in gjenar di materiâl lizêr, che al pues jessi destinât a funzions une vore diviersis
    1. piçul ambient sierât di paradanis par votâ tes elezions cence che altris a puedin viodi ce che si votela int, tal segret de cabine, e varès ancje podût dâi une biele lavade di muse al clan Graziano, al sindic latitant e a dute la sô parintât metude in liste (Riedo Pup, Innsbruck Bonn e Avellino)
    2. piçul ambient di li che si puedin fâ clamadis cuntun telefon publicsi siare te cabine […] e al cjape sù la cuarnete (Pieri Somede dai Marcs, Il ledrôs de vite)
    3. piçul ambient par cambiâsi in splazis o implants di diviersis sortis o par provâsi la robe tes buteghisa paiavin un franc e cincuante e a vevin a lôr disposizion une cabine, un pâr di mudandis e un suieman (Sergio Visentin, I bagns publics a Udin)