bore  /-ò-/  bo|re  [AF]

  1. s.f. toc di len o di cjarbon o di altri materiâl che al bruse cence flamesui trepîts in bande de flame, su lis boris, e rustive la polente de sere prin, jemplant la cjase di profum (Pieri Menis, Vigji il cuintribandîr); se al deve sù il maltimp, e brusave l'ulîf su lis boris (Riedo Pup, I furlans e il timp); se reste a sec, il pavêr al fâs bore, / si distude e al va in fum (Ercole Carletti, Letare di ufizi)
    1. ancje cun valôr coletîf, cuantitât di tocs di len o cjarbon che a brusin cence flameplanc a planc a si distude / dut intor cumò ogni lûs, / mûr sul fogolâr la bore, / il gjatut al fâs i fûs (Maria Gioitti del Monaco, Sul scjalin denant la cjase)
  2. s.f. toc di taie di arbul, massime di faiâr, di brusâ, in gjenar lungje doi pîts e mieç o cinc pîtsune dì il cjaradôr si cjape sù e al va in Cjargne prin da la albe a cjoli boris (Andreina Nicoloso Ciceri, L'avôt di Sante Brigjide - Racconti popolari friulani I)
Polirematichis e espressions idiomatichis Proverbis:
  • a son piês i stiçs che no lis boris
  • a son plui i stiçs che no lis boris
  • bondance di boris, miserie di panolis
  • bore e cjarbon: se tu vuadagnis tenti in bon
  • i stiçs a son piês des boris
  • la bore o che e bruse o che e scote
  • resonâ cuntun cjoc al è tant che spudâ su lis boris
  • sot de cinise e art la bore