bordin  /-ìn/  bor|din  [CO]

  1. s.m. furniment che al cor dilunc dal ôr di un vistît, par rinfuarçâlu o par bielecesi smaraveà che une frutate cussì biele, di un biel che al resisteve ancje ai vistîts taiâts mâl e cence l'aiût di un bordin, i fos passade dongje par tant timp cence che lui, scuasit, si fos inacuart di jê (Maria Forte, Cjase di Dalban)