bordin /-ìn/ bor|din [CO]
-
s.m.
furniment che al cor dilunc dal ôr di un vistît, par rinfuarçâlu o par bielece:
si smaraveà che une frutate cussì biele, di un biel che al resisteve ancje ai vistîts taiâts mâl e cence l'aiût di un bordin, i fos passade dongje par tant timp cence che lui, scuasit, si fos inacuart di jê (Maria Forte, Cjase di Dalban)
Sin. bordure