binore  /-ò-/  bi|no|re  [FO]

  1. s.f. (var.) viôt buinore al cjatà la taule parecjade pe gulizion, ma nissun in cusine; so fradi al veve di jessi lât a cjace a binore e sô sûr e viodeve des bestiis, tal curtîl (Nadia Pauluzzo, Il bintar)