batarele
/-rè-/
ba|ta|re|le
[CO]
-
s.f.
confusion, sunsûr di colps, di robis batudis:
di Primavera, cuant che li âfs si samenavin, par fermâlis batevin te lama del falçut o in atris fiars. A chê batarela, si fermavin (Maria Paoluzzi, Li âfs, come une volte)
-
s.f.
confusion fate batint pignatis, covertoriis e v.i., che si faseve par ridi fûr nuviçs une vore indenant cui agns o cui che, za ben indenant cui agns, si maridave cun cdn. une vore plui zovin:
Mariute no voleve sposâ so cugnât vedul, ma done Pine la veve obleade cence remission. […] E la batarele che i vevin fate la sere cuant che a son lâts a durmî! Un scandul, un vêr scandul (Pieri Menis, Sul agâr)
Sin. batinade
-
confusion di batudis ironichis e bacanadis che a ridin fûr cdn.:
ma levi vie gjangjant cun tante sflacje [cu la vacje che e tirave la barele] / che intun paîs cjapai la batarele. / Daûr e mi sberlavin: "Cjale cjale! / Ce ecuipagjo di gale!" (Pieri Çorut, Un viaç fortunât)