baraç  /-àç/  ba|raç  [AF, TS]

  1. s.m. bot.com. plante o complès di plantis bassis e spinosis, pal plui in riferiment specific a Rubus ulmifolius, o ancje a altris plantis salvadiis e spinosisnol è pericul che e meti pît in simitieri, se nol è pal funerâl di cualchidun de parentât. E cussì là dentri a cressin i fenoglats, lis cjariodulis, lis buralis, lis urtiis, i baraçs (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); alore la strie e bute par tiere un pietin e devant dai zovins al comparìs un grant bosc plen di plantis di baraçs (Andreina Nicoloso Ciceri, Blancje come la nêf - Racconti popolari friulani I)
    Cfr. bradascje , brusse , cise , cjarande , spin , dessâr , bruscjâr , baraçâr
  2. s.m. (fig.) in metaforis e paragons, par dî alc di salvadi, fûr di regule, che al fâs mâl e v.i.jo o speri simpri che tra nô furlans, predis o no predis, al vebi di vignî fûr chel Bertrant che al torni a taiâ i baraçs dal Friûl e la jerbe salvadie che e cressarà in chescj mês, par tornâ a meti a gnûf dut (Francesc Placerean, Di ducj i dons dal Spiritussant, cumò al covente il don dal coragjo)
Proverbis:
  • cuant che si va jù par la aghe, si cjapisi pai baraçs se no si po altri
  • cui che al va di jutori, si rimpine pai baraçs
  • cui che al va tai baraçs si sponç
  • il baraç nol fâs fîcs
  • il baraç nol fâs narançs
  • ni cun mats ni cun baraçs no bisugne impaçâsi