balance  /-àn-/  ba|lan|ce  [FO]

  1. s.f. (var.) viôt belance puartâ i fusîi simpri in balança, o sot il braç come i cjaçadôrs (Antoni Brumat, Compendi di ducj i contegnos pal soldât comun tant in guarnigjon, come in cjamp devant il nemì, cul zurament e i articui di vuera); sant Michiel cu la balance (Gianni Colledani, Ducj i sants dal paradîs)