arivâ a|ri|vâ [FO]
- v.intr. (var.) viôt rivâ : subit che dongia jê foi arivât, / i metei una man sun una spala (Eusebi Stele, Se par vostra bontât vorês scoltâ); i doi pescjadôrs, pari e fi, jerin arivâts al fin del lôr viaç (Federigo Comelli, Il me paîs)