arivâ  a|ri|vâ  [FO]

  1. v.intr. (var.) viôt rivâ subit che dongia jê foi arivât, / i metei una man sun una spala (Eusebi Stele, Se par vostra bontât vorês scoltâ); i doi pescjadôrs, pari e fi, jerin arivâts al fin del lôr viaç (Federigo Comelli, Il me paîs)