alture  /-ù-/  al|tu|re  [CO]

  1. s.f. lûc naturâl plui alt dal teren ator atoril cjistiel si mostrà, subit dopo, come un grant cjasament parsore de alture (Maria Forte, La tiere di Lansing); la mont Ucka e dominave lis alturis cui siei crets taronts, alts tal cîl (Agnul di Spere, Int no consumade); su di una piçula altura circondada duta da lis aghis e cuviarta di jarba paludosa e di ragns e di sbissis, si alçava il so umil tuguri (Federigo Comelli, Il me paîs)
    Sin. cuel2 , culine , çuc , rialç , rilêf1 , prominence