albôr al|bôr [BF, LE]
-
s.m.
sclarîsi dal cîl sul cricâ dal dì, colôr clâr dal cîl sul cricâ dal dì:
mi partii po di li sul prin albôr (Eusebi Stele, La crudeltât, la tirania di Amôr);
intant cjantin i gjai: / al scomence l'albôr, / e sù e jù pai cjasâi / si sint a termenâ l'agricoltôr (Pieri Çorut, Par l'ingrès di Mons. Zacarie Bricito arcivescul di Udin)
Sin. albe , aurore
Cfr. albade