agnulut
/-ùt/
a|gnu|lut
[CO]
-
s.m.
(dimin.)
viôt agnul
-
s.m.
agnul imagjinât o figurât in forme di frutin cu lis alis:
i agnuluts, viodintlu cussì neri [sant Pieri], a scomençarin a tocjâ lis arpis e i violins par calmâlu (Luigi Gortani, La invidiose);
chei puars sants, chês puaris vergjinis, chei agnuluts inocents che jerin sparniçâts un pôc pardut, sui sufits, sui altârs, sù pai mûrs [de glesie] (Zuan Lurinçon, La Madalene)
-
s.m.
(fig.)
frut une vore bon o une vore biel o persone une vore buine o une vore biele:
"E son doi agnuluts [i nevôts]. Vignît mo fruts, vignît" (Costantino Smaniotto, Maridâsi…!?)
-
persone che si vuelii ben:
par fâ un esempli, jo o passi plui di metât dal timp libar a pensâ al gno agnulut (no si fasin nons, o ai za fevelât masse!) (AAVV, Sul florî)
-
s.m.
frut che al mûr ancjemò piçul, cu la anime monde di pecjâts:
ancje se a lu à metût in belance fra il ben e il mâl, il Signôr al à fat il ben di chel agnulut (Carlo Tolazzi, La salamandrie tal fûc)