abuinorîf
a|bui|no|rîf
[BF]
-
adi., s.m.
che, cui che si svee e al tache a lavorâ za di matine a buinore:
la parone e je la plui abuinorive di dute la famee (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
Var. buinorîf
, bonorîf
-
adi.
de buinore, de matine