a pît    [CO]

  1. loc.av. cjaminantdi Vilac fin a Pontebe o vin scugnût vignî a pît (Pieri Menis, Il gno prin pâr di scarpis); tal doman al jevà denant dì, che al veve di lâ e tornâ a pît, e al scugnive jessi là di buinore par distrigâ ducj i afârs (Alviero Negro, Lis animis dal Purgatori)
    Var. a pîts
    Cfr. a piduline , cul cjaval dai capucins , a cavalot dai bregons
    1. loc.adi.inv. che al cjamine, soredut in oposizion a cui che si môf cun cualchi mieç o animâldaûr di lui, une schirie di garibaldins a pît, une trupe colôr ros (Alan Brusini, Come tai romançs)
  2. loc.av., loc.adi.inv. (fig.) cence bondance o cence nuie di risorsis o di mieçsi vevin cjatât di vore: garzon di stale, mangjâ e durmî e vonde, e cualchi volte un pâr di braghessis o une cjamese, butadis in bande dal paroncin. Cussì fin disevot agns, cuant che lu vevin clamât sot e butât sul Piave. E cumò al jere a pît, che il vieli paron al veve vendudis bestiis e cjamps e il gnûf al veve menade cun se la sô int (Gianni Gregoricchio, Îr e doman)
Components: Proverbis:
  • la supierbie e partìs in caroce e e rive a pît