çocul /çò-/ ço|cul [FO]
- s.m. viôt çucul1 : il caroçon al jere tirât da un cjavalut ruan, piel e vues, […]. Puare bestie! E pareve che cun chei çocui crepâts mâl inferâts nol fos bon nancje di stâ sù (Pieri Somede dai Marcs, La cavalarice); e la canaie usgnot / lis cjalzis à picjât sot il cjamin, / à preparât in rie sul fogolâr / scarpis, çocui, scarpets (Enrico Fruch, I zugatui); le àn metude di mostre e in bielvedê sul çocul de bandiere tal mieç dal grant curtîl (Ivano Urli, Storie di Min)