zumiele  /-è-/  zu|mie|le  [CO]

  1. s.f. ingjâf formât des mans tignudis dongje a cope, par tignî dentri alce sul misdì, cuant che pulît e poche / la fan in mont, slargjade une gazete / ta la ombrene del bosc abàs de siele, / vin disniçade la nestre pagnoche, / vin taiât cu la britule la scuete / e bevût tal roiuç cu la zumiele (Enrico Fruch, In Studene); al bevè cu lis mans a zumiele, un cluc daûr chel atri (Domeni Zannier, La crete che no vai)
    Var. zimuele
    1. cuantitât di robe cjapade e tignude cun dôs mans strentis dongje a copeo speravi che sore mi ves dât almancul un cuatri zumielis di farine tant di tirâle indevant par vuê (Catarine Percude, La fuiace de Madone); al spalancà la valîs e i butave su la taule zumielis di bêçs (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
      Sin. zumielade
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl