voaltris  /-à-/  vo|al|tris  [FO]

  1. pron.pers. pronon di seconde persone plurâlcuissà se voaltris o podaressis judânus? (Franca Mainardis, Un bosc cence colôrs); no jeris nancje nassûts voaltris in chê volte! (Roberto Ongaro, Cretevierte); "O stimi voaltris doi… " ur disè a Tite e a Taresie (Gianni Gregoricchio, Trê feminis); «O ai ce che o ai, e a voaltris no us interesse» (Meni Ucel, I colaçs); plui di un di voaltris si visarà (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
    Var. voâtris , voaitis