violence  /-èn-/  vi|o|len|ce  [AF]

  1. s.f. ûs de fuarce in maniere agressive, ancje esagjeradepar dî la veretât, no fo fate grande violence a nissun, gjavant cualchi croste, cualchi pataf, cualchi rip che i tocjà a Bertòs, missete e rufian dai forescj e dai siôrs (Alviero Negro, Int di masnade); cu la vuere, in paîs a jerin rivâts i todescs prin e i cosacs subit dopo. Ogni altre dì a jerin copariis e violencis (Gianni Gregoricchio, Lilie)
  2. s.f. manifestazion di alc, ancje inanimât o imateriâl, caraterizade di fuarce che e fâs damslis ploiis acidis, fiis di une finance sburtade e dal dut fûr control, a àn scomençât a colâ cun violence (Ferdinando Ceschia, Si va fûr de crisi ricostruint la nestre identitât)
  3. s.f. viôt violence sessuâl nol capive nancje lui chê vuere cuintri un popul che nol veve mai vût da fâ cu la Italie che e jere lontane miârs di chilometris; cun di plui nol rivave a sopuartâ lis crudeltâts, il brusâ des capanis di intîrs paîs, lis violencis su lis neris, ancjemò frutis (Roberto Ongaro, Cretevierte)