vigne  vi|gne  [CO]

  1. s.f. teren cun plantis di vît"Sint mo, cimût vae cu la campagne, Menie, ben là di vualtris?" "Benon, la arbe mene che l'è un gust, la vigne chist an, se Diu nus la mande simpri cussì, ce, uone a botaçs […]" (Dolfo Zorzut, La furlane); la vigne che a roncs si slungjave fin scuasi sot de mont (Pieri Somede dai Marcs, La bissebove); Lôr a varessin volût meti vîts, ma lui no «Vigne a 'ndi vin avonde» ur disè «Miôr morârs cumò che la sede e va sù» (Maria Forte, La tiere di Lansing)
    Sin. vignâl
    Cfr. ronc