vaiarili /-rì-/ va|ia|ri|li [CO]
- s.m. vaî bondant e in gjenar di plui personis, situazion li che al è dut un vaî fuart: e jù pachis che al jere dut un vaiarili e un urlâ, e sanc (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); il funerâl dal cosac. La int lu viodeve a passâ spiant dai balcons cui scûrs in sfese. Devant, la fanfare, cun chê marcje di un lancûr cence fin; e il pope, cun chel so Gospodi pomiluj disperât, tra il vaiarili des feminis e il corot dai amîs (Sandri Secco dai Juris, Memoriis dal timp di vuere)