ultimatum /-à-/ ul|ti|ma|tum [CO, TS]
- s.m. polit. (ancje fig.) avîs definitîf li che un stât o un grup di podê al presente une opzion, che e scuen jessi acetade si no si vûl frontâ consecuencis gravis, pal solit un conflit: la Austrie, dopo jessisi confidade cu la Gjermanie, par strangolâ la Serbie i mande un «ultimatum» di 48 oris il 23 di Lui. No contente de rispueste de Serbie, il 28 i declare vuere (Pieri Piçul, Storie dal popul furlan); il stes esercit al veve lassât ai rivoluzionaris un ultimatum che al scjadeve as 10 di sere (Stiefin Morat, Microrivoluzions)